Semne care iti arata ca nu esti inca pregatit pentru un tatuaj permanent

Realizarea unui tatuaj permanent este o responsabilitate uriasa si, asa cum spun studiile, dar si experientele unora, nu trebuie facut la betie. Oricat de amuzant poate parea, de fapt nu e! Foarte multi au decis ca vor un tatuaj, cand se aflau in stare de ebrietate si, dupa ce „s-au trezit”, au avut foarte multe regrete. Dar chiar si atunci cand esti treaz si extrem de prezent, exista anumite semne care iti spun ca tu nu esti pregatit pentru o asemenea schimbare. Este normal sa fii mai nervos atunci cand vine vorba de realizarea unui tatuaj permanent pe propriul corp insa, daca prezinti mai multe semne din cele care vor fi prezentate in cele ce urmeaza, cred ca ar fi mai indicat sa astepti pana sa ajungi intr-un asemenea salon de profil.

pregatit-pentru-tatuaj

Insa, inainte de a incepe…sa ne tatuam….

Mie, personal, mi-au trebuit cativa ani pana sa ma decid sa imi fac primul tatuaj. Cand aveam 12 ani, facusem un pact cu cel mai bun prieten al meu (da, 12 ani !) sa avem primele noastre tatuaje atunci cand vom implini 18 ani. Insa, in ziua in care am implinit aceasta varsta, mi-am dat seama ca nu sunt sigur ca vreau sa imi fac un tatuaj. Insa, doi ani mai tarziu, m-am simtit in mod oficial pregatit pentru „marea schimbare”. Asa ca, dupa ce am decis ceea ce voiam, m-am dus cu prietenul meu la un salon de profil si ne-am tatuat amandoi. Am uitat sa va spun ca nici el nu voise sa isi mai faca un tatuaj la 18 ani, mai ales ca ma vazuse pe mine ca eram nesigur. Dar hai sa iti spun care ar fi semnele dupa care ar trebui sa te uiti!

  1. Nu stii foarte clar ce vrei!

Daca nu iti este clar ce anume vrei sa ai tatuat pe piele, sa stii ca tu inca nu esti pregatit pentru acest salt. Nu uita ca un tatuaj este pentru totdeauna si, daca alegerea pe care o faci este luata la intamplare si nu dupa profunde „meditatii”, este indicat sa stai linistit! Ideea pe care o ai despre tatuaj trebuie sa fie foarte bine conturata si sa aiba in spate o motivatie puternica. Doar asa vei stii ca nu vei avea regrete dupa ce il faci!

  1. Toleranta ta la durere este una scazuta!

Daca te gandesti la tatuaj ca la ceva care produce durere si simti si repulsie, atunci sa stii ca inca nu esti pregatit pentru el! Ceea ce ai putea sa faci ar fi sa vorbesti cu un artist tatuator care sa iti explice in ce anume consta procesul si sa iti precizeze ca nu sunt motive de ingrijorare (chiar nu sunt).

  1. Nu ai bani suficienti pentru aceasta investitie!

Sa stii ca tatuajele nu sunt ieftine, pentru ca ele implica multa munca, atentie si responsabilitate din partea artistului. Plus ca, atunci cand este vorba de talent si de arta, nimic nu este ieftin. Si nu este indicat sa te duci la persoane care nu sunt de incredere, pentru ca te-ai putea alege cu un adevarat dezastru. Si chiar nu vrei sa te alegi cu asa ceva pe piele! Deci, cand vine vorba de tatuaje, nu fa niciun fel de economie! Pune de o parte o suma mica, in fiecare luna, pana ajungi la suma de care ai nevoie.

  1. Esti stresat la gandul unui tatuaj

Daca te simti stresat la gandul ca iti vei face un tatuaj, atunci sa stii ca ceva nu este in ordine! Ceea ce tu ar trebui sa simti inainte de un asemenea eveniment, este doar curiozitate, bucurie si entuziasm si nu ceva negativ. Daca nu esti sigur 100% ca il vrei si nici nu te simti confortabil cand te gandesti la el, atunci lasa pe alta data, cand sentimentele tale vor fi altele.

  1. Te simti presat

Daca cineva iti spune sa iti faci un tatuaj, atunci cand tu nu esti pregatit pentru asta, sa nu il asculti! Decizia trebuie sa fie una constienta si personala; doar a ta si numai a ta. Nu permite nimanui sa iti spuna ce sa faci, cum si cand. Si asta este valabil in toate aspectele vietii, nu doar cand vine vorba de realizarea unui tatuaj.

  1. Esti cam neingrijit din fire?

Ar trebui sa stii faptul ca si tatuajele trebuie ingrijite pentru a-si mentine aspectul frumos pentru un timp indelungat. De asemenea, trebuie sa te asiguri ca pielea ta din zona respectiva nu are de suferit; mai ales dupa realizarea tatuajului. Pielea trebuie data cu creme sau cu unguente de protectie si trebuie tinuta in folie speciala pentru un timp; nu trebuie expusa la apa sau la soare. Daca esti neglijent si zapacit din fire, poate ca ar trebui sa mai lasi sa treaca cativa ani.

  1. Nu stii unde sa il asezi!

tatuajele-permanenteSa stii unde vrei sa realizezi tatuajul este la fel de important ca si tatuajul in sine. Daca nu esti sigur de zona de pe corp care ar urma sa fie tatuata, inseamna ca nu te-ai gandit prea mult timp la asta. Asa ca, iti recomand sa stai o perioada si sa te gandesti bine unde sa iti pui „desenul”. Nu uita ca este pentru totdeauna si ca nu se poate sterge cu buretele!

  1. Nu stii unde sa te duci!

Daca tu nu ai nici cea mai vaga idee despre locul in care urmeaza sa mergi pentru a face tatuajul, poate fi un semn ca nu esti inca pregatit pentru asta inca! Ceea ce poti face este sa vorbesti cu prietenii tai care au tatuaje (daca ai) sau sa cauti pe internet artisti tatuatori din orasul tau. Ai grija sa fie artisti si nu altceva. Sunt multi care doar sa dau artisti, cand de fapt, nu stapanesc deloc aceasta arta minunata. In clipa in care gasesti pe cineva bun, ai sa fii sigur ca vei fi multumit de rezultatele finale.

  1. Te gandesti ca ti-ar putea afecta slujba?

Daca tu crezi ca un tatuaj ti-ar afecta locul de munca, atunci gandeste-te bine inainte de a-l face! Daca job-ul tau este unul bun si iti place ceea ce faci, asigura-te ca acel tatuaj merita! Depinde mult in ce mediu lucrezi si oamenii cu care intri in contact. Daca tu consideri ca nu ar privi cu ochi buni schimbarea pe care ai de gand sa o faci, poate ca ar trebui sa te gandesti sa schimbi locul de munca. Tine minte sa pui in balanta cele doua „probleme” si sa alegi ce este mai important pentru tine!

„Dar eu chiar vreau un tatuaj!”

Daca tu chiar iti doresti un tatuaj si inca nu esti pregatit pentru cel permanent, sa stii ca poti oricand sa iti faci unul temporar. Este extrem de usor de aplicat, dar si de indepartat. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa il lipesti pe o anumita zona a corpului si sa umezesti bine apoi, hartia cu care este acoperit tatuajul. Daca nu iti place, il poti sterge intr-un minut cu un prosop foarte bine imbibat in apa. Si ai scapat de el! Trebuie sa stii ca aceste tatuaje te tin cam o saptamana, dupa care se sterg de la sine. Deci, optiuni exista, mai ales ca modelele care exista pe piata sunt foarte variate si foarte interesante.

Cu siguranta ca vei gasi si tu ceva care sa corespunda nevoilor tale personale! Si sunt o idee foarte buna pentru cei care inca nu sunt pregatiti sa isi faca un tatuaj care sa dureze intreaga lor viata.

Frumusetea tatuajelor

Tatuaj! Un cuvant destul de simplu, capabil sa provoace diverse reactii intre indivizi indiferent de zona de pe glob in care se afla. Personal, sunt o fana al tatuajelor; al celor temporare, dar si al celor permanente. Vreau sa iti spun ca le prefer pe cele temporare. Sunt, de-a dreptul, indrogostita de acestea! Mi se pare ca aceste tatuaje sunt:

  • Unice si extrem de expresive;
  • Creative si foarte fumoase;
  • Colorate, vesele si speciale.

 

frumusetea-tatuajuluiFaptul ca poti sa le schimbi in fiecare saptamana mi se pare genial. Poti alege sa fii mereu alta persoana, in functie de starea pe care o ai si de ceea ce iti doresti! Alegi zona, dezlipesti, aplici si umezesti! Gata! Noul tau tatuaj este gata! Este foarte usor de aplicat si…de purtat! Eu trebuie doar sa am grija sa nu se frece de hainele pe care le am. De obicei, port haine mai largi atunci cand aleg sa port o asemenea „bijuterie” pe piele. Si stii ce e super? Ca atunci cand m-am plictisit de un tatuaj, il pot sterge imediat cu apa si cu un prosop.

Saptamana asta mi-am facut niste randunele superbe la incheietura. Si imi plac atat de mult, incat ma gandesc sa imi fac niste tatuaje permanente cu acest desen. Impactul vizual pe care il au aceste mici pasarele este extraordinar. Sunt finute, frumos conturate si de un negru foarte intens. Atragator si sexy!

Temporar sau permanent, efectele sunt aceleasi

Cand vine vorba de tatuajele permanente, cred ca fiecare dintre acestea spunun basm unic, asa cum este si purtatorul. Iar cine este capabil sa realizeze o asemenea capodopera, cred ca este un adevarat creator de frumos si artist in adevaratul sens al cuvantului. Legatura dintre tatuaj si cel care il are este una permanenta. Wow! Este incredibil cum un asemenea element, precum este cerneala, poate avea o astfel de putere, de a crea o punte intre fiinta umana si acel desen.

Pe langa aceste legaturi care se stabilesc, foarte multe dintre tatuajele care se realizeaza au un anumit sens, inseamna ceva, ceva profund si semnificativ. Ele spun o poveste si sunt simboluri ale unor evenimente, fapte, locuri care nu pot fi exprimate in cuvinte; ar fi prea multe de spus. Sunt acele povesti care mie imi plac cel mai mult. Toata lumea poate sa vada exteriorul, forma, culorile, desig-ul, unde este asezat, dar semnificatia o stie doar cel care il poarta.

Aveam obiceiul de a citi, atunci cand se ivea ocazia, semnificatia care era in spatele unui tatuaj. Ma fascina, pur si simplu, si eram in stare sa stau cu orele si sa citesc despre aceste povesti uimitoare. Fiecare picatura de cerneala care era introdusa in pielea cuiva reprezenta o frantura de poveste, o poveste cu care el sau ea se identifica si traia.

tatuaj-permanentSi ce daca nu toata lumea este de acord cu ele!

Sunt foarte constienta de faptul ca nu toata lumea agreeaza ideea de a-si „distruge” pielea. Pentru ca unii chiar asta gandesc: ca si-ar pangari corpul introducandu-si acele culori „pentru totdeauna”. Ce bine ca nu sunt toti asa! Pana la urma este o arta a corpului si o schimbare de acest gen poate fi foarte dificil de acceptat pentru multi, mai ales in cazul tatuajelor definitive. Nu se poate spune acelasi lucru si despre cele temporare. Unul de acest gen poate fi foarte usor indepartat daca persoanei nu ii place; in doua minute a si disparut. Dar, unul permament…este permanent si nu se duce cu apa si cu sapun.

Eu recomand prietenilor mei care se gandesc sa isi faca un tatuaj, sa incerce mai intai unul temporar si apoi sa treaca la „artileria grea”. Este o metoda buna prin care fiecare ar putea afla daca doresc sau nu ceva permanent pe trupul lor.

Adevarul este ca, daca nu ai mintea deschisa, in general, nu ai cum sa o ai si cand vine vorba de tatuaje. O persoana care opteaza pentru o asemenea „bijuterie” are un anumit fel de gandire si este foarte sigur cand ia asemenea decizii (in cele mai multe dintre cazuri). Daca si tu te numeri printre persoanele care doresc sa isi faca un tatuaj, iti recomand sa stai bine sa te gandesti daca tu chiar vrei asa ceva. Vezi ce semnifica pentru tine acel desen, care sunt motivele din spatele acestei dorinte si, daca totul este clar pentru tine, atunci da-i drumul la tatuaj!

Decizii, decizii…cu sau fara tatuaj

Cand vine vorba de tatuajele permanente, este important sa stii si unde sa te duci. Sfatul meu este sa mergi pe recomandare. Adica, in cazul in care ai prieteni care si-au facut vreun tatuaj, intreba-i unde l-au facut; cum este artistul; daca se respecta normele de igiena si daca sunt profesionisti „ca lumea”. Si uita-te si la calitatea desenului! Ai sa iti dai si singur seama daca cel care l-a executat chiar se pricepe sau nu. Poti cauta pe internet, daca te decizi asupra unui tatuaj anume. Poti sa vezi cam cum l-ai vrea, cam cum sa arate. Este important sa ai in minte foarte clar ceea ce vrei, ca pe urma sa nu iti para rau de decizia pe care ai luat-o! Oricum, daca dai peste un profesionist, el va stii ce anume vrei inaintea ta. Deci, mare grija la alegerile pe care le faci!

Creeaza-ti amintiri…pe piele!

Amintirile sunt extraordinare! Practic, cu astea ramanem, cu amintirile. Si de ce sa nu facem in asa fel incat sa fie cat mai multe si mai minunate? Si un tatuaj se poate transforma intr-o amintire de acest gen. Peste ani, cand ai sa iti privesti mana, de exemplu, ai sa te duci inapoi in timp si ai sa iti aduci aminte de momentul in care ti-ai facut acel tatuaj si, mai ales de ceea ce te-a determinat sa il „aduci la viata.” Amintirile sunt singurele lucruri care raman la fel peste ani. Si tatuajul tau special poate sa ramana neschimbat daca vei avea grija de ele si daca, la un anumit interval de timp, vei alege sa ii oferi un plus de culoare. Daca stau bine si ma gandesc, un tatuaj este o amintire a unei alte amintiri, doar ca este mereu prezenta in fata ochilor tai si te ajuta sa retraiesti clipa.

Vrei amintiri deosebite? Atunci, opteaza pentru un tatuaj! Indiferent de ceea ce vei alege, sa fie cu semnificatie…pentru tine si pentru viata ta. Asa cum apreciezi frumusetea unui album foto si a amintirilor din el, asa vei stii sa apreciezi si frumusetea unui tatuaj care exprima o frantura din ceea ce esti tu.

De ce se tatueaza oamenii?

Toata lumea vrea cate un tatuaj in zilele noastre. Bratele oamenilor sunt acoperite, spatele, degetele si gatul. Nu exista zona de pe corp care sa nu fie acoperita de cate un desen mai special si mai colorat. Am vazut oameni care aveau si scalpul tatuat cu diverse forme geometrice. Poate te afli printre cei care nu sunt atat de fascinati de aceasta arta mai…altfel si sa nu intelegi de ce unii aleg sa se tatueze. Te-ai putea intreba ce ii determina pe oameni sa isi modifice corpul in aceasta maniera? Sa stii ca nu exista un singur raspuns la aceasta intrebare.

  1. Oamenii isi fac tatuaje pentru ca sunt fani inraiti

Exista foarte multe tatuaje cu Sherlock, cu Star Trek, cu Michael J. si cu alti artisti si personaje celebre. Daca cineva are vreo preferinta pentru vreun film sau carte, emisiune tv sau actor, poate decide sa isi arate adoratia printr-un tatuaj. Aceasta este calea lor de a spune: „acest lucru este extrem de important pentru mine si pentru intreaga mea existenta.”

de-ce-ne-tatuam

Atunci cand cineva alege sa iasa din casa cu tatuajul expus, sunt mari sanse ca cei care sunt ii impartasesc admiratia pentru acel ceva sau cineva, sa il complimenteze si astfel, sa poate sa creeze noi prietenii. Ceea ce avem in comun ne apropie, nu-i asa? Dar, normal, nu acesta este motivul principal pentru care oamenii isi fac tatuaje cu personajele indragite. Aceste tatuaje sunt realizate pentru ca vor sa ii onoreze pe scriitorii iubiti, pe cantareti sau pe artisti. Astfel, ei spun „multumesc” cum stiu ei cel mai bine.

Este posibil sa vedeti, la un moment dat, pe cineva care sa aiba tatuaje cu Harry Potter si sa ganditi ca este o prostie ca ei sa fie atat de obsedati de seria respectiva, insa trebuie sa stii ca filmul reprezinta ceva mai mult pentru ei decat pentru tine. Sa te gandesti ca este posibil sa nu intelegi! Oamenii astia si-au facut aceste tatuaje nu pentru ceilalti, ci pentru ei insisi si pentru bucuria lor. Ei sunt singurii carora trebuie sa le placa acele tatuaje „ciudate”.

  1. Tatuaje din motive sentimentale

tatuajCam toate tatuajele pe care oamenii si le fac au o semnificatie destul de profunda. Ele nu au fost alese decat in urma unui proces foarte atent si chibzuit. Motivele din spatele tatuajelor sunt extrem de puternice si pline de sens si nu au fost facute la betie. Au forta si chiar conteaza! Multi isi fac cate un tatuaj in semn de respect si apreciere pentru un membru al familiei sau un prieten care s-a dus. Poate ca ai vazut cruci tatuate cu cate un nume pe langa ele, cu panglici frumos asezate. Mai sunt si acele tatuaje pe maini, care reprezinta diverse rugaciuni, aripi de inger sau diverse mesaje biblice.

Cine iubeste animalele foarte mult, poate sa aleaga sa isi tatueze fata nostima a cainelui sau a pisicii sau numele lor. De asemenea, se obisnuieste tatuarea florilor preferate, a cantecelor sau a evenimentelor mai importante din viata. Orice are o semnificatie emotionala puternica poate fi transformat in tatuaj si, astfel, in amintire.

Chiar daca nu este posibil sa readuci la viata pe cineva care s-a dus, un tatuaj reprezinta o modalitate de a te face sa te simti ca esti inca aproape de persoana respectiva si ca nu a plecat de langa tine.

  1. Unora li se par foarte frumoase

Anumite persoane considera ca tatuajele sunt adevarate piese de arta. S-ar putea sa nu aiba un motiv anume pentru care au ales un anumit model de tatuaj. S-ar putea sa il considere doar foarte interesant si unic. Ceva anume poate ca l-a atras la acel tatuaj, dar nu ar putea sa spuna exact ce. Ele aleg anumite tatuaje pentru ca se gandesc ca ar arata foarte bine pe pielea lor, asa cum cred unii ca ar arata bine cu anumiti pantofi sau haine. Tatuajul poate fi considerat, din acest motiv, un accesoriu la moda, un mod de exprimare „in tacere”.

Un accesoriu de acest gen poate fi considerat si tatuajul temporar care este o alternativa mult mai ieftina si mai usor de aplicat. De obicei, cei care nu sunt siguri ca vor sa isi faca un tatuaj permanent sau care au pielea sensibila, pot opta pentru unul temporar. De asemenea, si cei care vor sa fie la moda, isi pot aplica atunci cand doresc, fie si pentru cateva ore, un tatuaj temporar. Avantajul este ca poate fi indepartat in cateva minute si inlocuit cu altul, daca asta se doreste.

Identitatea oricui poate fi conturata cu ajutorul tatuajelor, ii face pe oameni sa se simta diferit de toti ceilalti si unici. Ridica increderea si intareste stima de sine si, mai ales, ii determina sa iubeasca mai mult si mai profund! Indiferent ce tatuaj alege cineva sa isi faca, indiferent de model, culoare si durata, il va ajuta sa se simta cu adevarat…complet!

Esti curioasa sa incerci un tatuaj temporar?

Daca raspunsul tau este „Da, vreau!” atunci sa stii ca esti unde trebuie. Pentru ca am sute si mii de idei pe care sa le impartasesc cu tine (ei, nu chiar mii, dar cateva tot am sa iti spun). Vreau sa iti zic ca sunt de-a dreptul innebunita dupa tatuajele temporare. Si cum sa nu fiu daca sunt atat de super-extra minunate? Stii de ce le consider asa? Pentru ca sunt foarte frumoase, in primul rand, si apoi le pot schimba „cand imi tuna mie.” Dupa chef si zilele saptamanii!

Eleganta si frumusetea unui tatuaj remporar

Sa stii ca am incercat pentru prima oara un tatuaj temporar la ziua unei prietene. Le scosese dintr-un plic si le insirase pe pat. Si apoi ne-a spus sa ne alegem cate unul (doar unul singur!). A fost dragoste la prima vedere. Nu stiam la care sa ma uit mai intai! Unele erau superbe! Bine, toate erau minunate, dar mie mi-au atras atentia cateva dintre ele. Si, pentru ca trebuia sa aleg doar unul singur, am stat destul de mult pana sa ma hotarasc. Randunele, pisicute dragute, flori si fluturi! Sunt sigura ca si tu ai fi avut dificultatea asta, pentru ca toate erau deosebite si unice.

tatuajele-si-increderea-in-sine

Cea mai inspirata alegere

Prietenele mele si-au ales cate o floare, cate un fluture, dar si cheia-sol. Mi se parea foarte interesant si am dat toate buluc in baie si sa le aplicam care pe brate, care la incheietura mainii. Eu, personal, mi-am ales trei randunele foarte frumoase si de un negru extrem de intens. Am ales sa le asez la incheietura mainii drepte, pentru ca voiam sa fie ceva mai discret, asa, ca pentru fete.

Cum se aplica un tatuaj temporar?

Cred ca esti destul de curioasa sa afli cum anume trebuie aplicat tatuajul temporar. Imediat am sa iti spun!

  1. In primul rand, vreau sa iti zic ca asemenea tatuaje sunt foooarte usor de aplicat! Deci, din punctul asta de vedere, sa nu iti faci niciun fel de grija! In al doilea rand, trebuie sa ai alegi locul in care vrei sa il aplici, asa cum am facut si eu. Stiam deja unde sa il asez, dar si de ce! Sa stii ca fiecare tatuaj temporar are cate o folie protectoare realizata din plastic. Trebuie sa dai la o parte aceasta folie si apoi sa lipesti tatuajul cu partea lipicioasa pe piele (sa ai grija sa nu pui invers ?).
  2. Inainte de a aplica, sa ai grija ca acea zona de piele sa fie bine curatata si uscata pentru a fi sigura ca randunica ta- daca asta vei alege- va sta bine acolo unde ai asezat-o. Dupa ce ai lipit tatuajul, urmatorul pas pe care trebuie sa il faci este sa uzi hartia de pe spatele sau, fie cu un burete de baie, fie cu un prosop si sa tii apasat timp de un minut. Sa ai grija sa nu apesi prea tare, ca sa nu strici „opera de arta”. Dupa ce ai facut asta, poti da hartia la o parte si gata si noul tau tatuaj!

Ei, ti se pare dificil tot procesul? Ai incredere cand iti spun ca nu e! E chiar foarte amuzant, mai ales cand esti cu cineva in momentul in care faci asta! Trebuie sa fii doar foarte atenta la pasii pe care ti i-am prezentat si sa nu te grabesti in timp ce aplici tatuajul! Asta e tot! Eu sunt extrem de multumita de randunelele mele inaripate si intunecate. Prietenele mele ma cam invidiaza pentru alegerea inspirata pe care am facut-o. Ei, fiecare cu ce ii place! Stii ca ma gandesc sa imi fac un tatuaj permanent cu acest model pe care l-am ales? Ei bine, da, chiar ma gandesc serios la asta! Mai ales ca tatuajul temporar „traieste” maxim o saptamana si pe urma, gata cu el!

aplicare-tatuaj-temporarStii care e avantajul? Ca dupa ce s-au dus randunelele de pe incheietura mainii, m-am dus la prietena mea si am rugat-o frumos sa ma lase sa imi aleg ceva mai mare. Greu am convins-o sa imi dea sa imi aplic o chitara minunata pe brat! Era, intr-adevar, un desen foarte frumos, in gri si in negru, cu umbre frumos asezate, care scoteau in evidenta, cumva, restul tatuajului. Dupa ce l-am aplicat, entuziasmul meu a crescut semnificativ. Pai, cum sa nu se intample asta, cand am vazut rezulattul final? Prietena mea imi spusese ca, daca nu ar stii, ar putea sa jure ca am pe brat un tatuaj permanent. Uite, aici, efect super, nu crezi?

Ma mandream cu noul meu tatuaj oriunde ma duceam: la facultate, pe la rude si prieteni! Imi venea sa  opresc oamenii pe strada si sa le spun: „Uite ce am eu! Nu vrei si tu asa ceva?” Si acum, ca s-a incalzit afara si pot sa umblu in maneca scurta, iti dai seama ce efecte pot avea asupra unora! Chiar radeam cand eram cu una dintre colegele mele de la facultate de privirile curioase, admirative ale unora! Celelalte nu ma intereseaza catusi de putin. Daca eu aleg sa ma exprim in acest mod si ma simt minunat, opiniile celorlalti chiar nu au niciun efect (ma refer la cele negative).

Deci, te-ai decis sa iti faci si tu un tatuaj temporar?

Eu cred ca da! Si cred ca si tu ai sa te simti foarte bine cu tine insati daca ai sa alegi, ca si mine, sa te exprimi in acest mod atat de creativ. Si ai de unde alege! Exista foarte multe modele, si forme, si marimi, iar tu trebuie doar sa te decizi ce anume vrei, ce iti place sau ce anume este important pentru tine. Si, ceea ce este fain este ca, daca cumva nu iti place ce efecte produce un tatuaj pe care l-ai ales, il poti sterge in doua minute cu un burete foarte bine umezit. Si asta e tot! Poti trece la urmatorul! Gandeste-te ca poti sa alegi in fiecare zi altceva, asta in functie de cheful pe care il ai! Nu e minunat?

Sau poate ai vreun eveniment important si vrei sa te simti speciala; sau vrei sa ii faci o surpriza iubitului. Motive nu sunt? Creativ, frumos, autentic! Asa poti sa fii si tu daca vei alege sa iti aplici un tatuaj temporar. Si nu uita de pasii importanti:

  • Alege zona!
  • Curata si usuca pielea pe care vei aplica tatuajul temporar!
  • Dezlipeste folia, aplica tatuajul si umezeste din abundenta!
  • Tine apasat si apoi inlatura hartia!

Tatuajele si increderea in sine

Trebuie sa recunosc ca niciodata nu m-am simtit bine in pielea mea! Si asta, la propriu! De cand sunt mic m-am simtit diferit fata de ceilalti, tocmai pentru ca eram diferit. De ce? Pentru ca aratam altfel decat ceilalti copii. La varsta de 6 ani am avut un accident in urma caruia am suferit arsuri atat de brate, cat si pe gat si pe picioare. Norocul meu a fost ca fata nu a fost afectata. Am fost la un pas de moarte, insa medicii au reusit sa ma salveze. Si acum tin minte durerea sfasietoare pe care am simtit-o, o durere care venea din teama, mai mult, din teama ca voi ramane un ciudat toata viata. O intrebam pe mama mereu: „O sa se duca?”; „O sa imi treaca?” Si ea imi spunea de fiecare data sa stau linistit , „ca va trece”. A avut dreptate? Nu!

Copilaria, o perioada dificila

Nu mi-a fost usor sa fiu copil! Vedeam cat sunt de diferit de ceilalti copii. Ei nu erau ca mine; nu aveau probleme cu pielea si nici nu aratau ciudat. Unii ma intrebau ce am patit, altii radeau iar unii, din fericire, se aratau mai intelegatori si se jucau cu mine. Cand eram la ora de sport nu prea voiam sa ma implic in activitatile pe care copiii le desfasurau, pentru ca trebuia sa ma dezbrac si imi era teama ca voi fi judecat din cauza cicatricilor pe care le aveam pe picioare, pe maini si pe gat. V-am spus ca purtam mai mereu camasi cu gulerul inalt si pulovere pe gat? Ei, va zic acum. Vara imi era cel mai greu, pentru ca eram nevoit sa port tricouri si nu ma simteam in largul meu.

tatuajele-si-increderea-in-tine

Ma gandesc si acum ca as fi putut deveni un mare fotbalist, pentru ca eram chiar bun la asta. De fapt, eram bun la mai toate activitatile sportive si imi si placeau. Dar, pentru ca imi era rusine sa nu fiu judecat dupa aspect, nu m-am dus in echipa de fotbal, atunci cand am fost propus. Sfat pentru voi: nu lasati rusinea sa va domine pentru ca o sa va para rau toata viata ca nu ati avut curajul sa luati anumite decizii care ar fi putut sa v-o schimbe in bine!

Adolescenta, traita mai mult in singuratate

Este adevarat faptul ca, odata cu trecerea timpului, stima mea de sine a avut mult de suferit din cauza aspectului pielii mele. Mai ales la 16 ani, cand am inceput sa fiu interesat de fete, m-am simtit de parca nu meritam sa am si eu pe cineva. Ma gandeam: „Cine sa se uite la mine, asa cum sunt si cine sa ma placa asa?” Astfel, mi-am petrecut adolescenta mai mult in compania lui Rex, boxerul meu frumos. Daca aveti un animal de companie, atunci stiti despre ce vorbesc: despre iubire neconditionata si despre devotament autentic. A fost o perioada in care am aflat ce este prietenia reala.

Este adevarat ca, in timp, pentru ca stiam cum sa ma port, baietii de la bloc m-au acceptat in grupul lor si am putut sa socializez si cu „ai mei.” Dar asta nu inseamna ca ma simteam minunat! Nu! Cand ei se duceau la strand, eu nu mergeam pentru ca imi era rusine sa ma dezbrac. Nici la mare nu m-am dus pana la varsta de 30 de ani, tot din acelasi motiv. Si asa, anii au trecut, si eu nu reuseam sa ies din ghearele sentimentului ca nu sunt la fel de bun ca ceilalti.

O idee care mi-a schimbat viata

Cand am implinit 30 de ani, am primit un cadou foarte interesant de la unul dintre prietenii mei. Imi adusese un tatuaj temporar. Era un desen cu un craniu mare cu niste trandafiri si sabii si alte asemenea elemente interesante. Mi-a spus ca ar fi super sa il incerc pe unul dintre brate. Am fost entuziasmat de idee, mai ales ca ma gandeam ca, macar pentru scurt timp, bratul meu va arata bine si fara cicatrici. Prietenul meu m-a ajutat sa il aplic si rezultatul a fost wow! Bucurie mare ca nu se mai vedea cicatricea!

Mi-a spus ca il pot purta pana la o saptamana, dupa care se va duce de la sine. Nu pot sa va spun cat de „altfel” m-am simtit in acea saptamana in care am purtat tatuajul temporar! Parca eram altcineva! Si cei din jurul meu au observat o schimbare la mine, spunand ca sunt mai vesel si mai plin de incredere. Si, in acele momente, m-am gandit ce idee buna a avut prietenul meu atunci cand mi-a facut un asemenea cadou super! Insa, eu voiam mai mult! Ma gandeam serios la ideea de a-mi face tatuaje permanente, pentru a le avea pentru totdeauna pe brate si pe picioare.

tatualeleO decizie care mi-a schimbat viata definitiv

O perioada de timp doar am „cochetat” cu ideea de a face aceste tatuaje permanente. Cu cat ma apropiam mai mult de vara, cu atat eram mai nerabdator sa gasesc un salon la care sa imi fac tatuajele. Pana la urma, printr-un prieten, am gasit in oras un asemenea loc. Cei de acolo mi-au recomandat sa imi fac tatuaje doar in zona bratelor si a picioarelor si sa evit gatul, pentru ca pielea era prea subtire. Am fost de acord, mai ales ca cicatricea de la gat nu era chiar atat de „creata” cum erau celelalte si puteam sa o acopar mai bine. Ceea ce ma deranja cu adevarat erau picioarele si bratele. Astfel ca, dupa ce am specificat ceea ce vreau si de ce vreau, tipul s-a apucat de treaba.

M-a durut? Nu vreau sa ma gandesc la asta! A trebuit sa dau dovada de multa rabdare pana ce toata lucrarea a fost finalizata. A durat mai multe zile, pentru ca zona era destul de ampla, plus ca tipul de la salon mi-a spus ca nu vrea sa la vada lesinat pe acolo. Rezultatul? Uimitor! Cel mai tare m-au uimit schimbarile care au venit dupa ce mi-am facut tatuajele:

  • Eram plin de incredere!
  • Ma simteam bine cu mine insumi si in propria piele! (la propriu)
  • Stima mea de sine a „suferit” transformari pozitive!
  • Eram mai „cool” si mai interesant!
  • Eram in centrul atentiei si imi placea foarte mult asta!

A fost o decizie buna? Cu siguranta! Aceste tatuaje mi-au schimbat viata si perceptia asupra propriei persoane. De atunci, ma pot duce fara niciun fel de probleme la mare, la piscina si oriunde este o apa in care sa poti inota. Si ma simt extraordinar! Chiar nu inteleg de ce unii blameaza aceasta arta care mi se pare extraordinara si care poate sa aiba un asemenea impact asupra celui care apeleaza la ea. Dar, fiecare cu opinia sa! Daca iti doresti un asemenea tatuaj, daca exista ceva caruia vrei sa ii dai viata pe pielea ta, atunci, fa-o! Iti va schimba viata…in bine! Este un mod de exprimare, dar si un stil de viata! Si, asa cum a facut si cazul meu, te poate ajuta sa iti cresti stima de sine si sa te simti mai bine cu tine! Cum sa nu iti doresti asa ceva?

Daca te decizi ca este timpul pentru un tatuaj, iti recomand ca mai intai sa incerci unul temporar, ca sa vezi cum te simti cu el, si apoi sa treci la unul definitiv. Si ai mare grija la alegerea pe care o faci! Sa fie ceva cu semnificatie pentru tine, ceva important si de impact! Nu uita ca este ceva permanent si ca nu se duce cu apa sau cu radiera! Deci, gandeste bine inainte de a-l face!

Eu recomand oricui sa isi faca un tatuaj, daca asta isi doreste! Iti face viata mai frumoasa si, ori de cate ori il vei privi, ai sa te simti exact cum ma simt si eu de cand l-am facut: increzator ca viata poate fi mai buna si mai interesanta; mai bogata si mai…colorata!

De ce sa iti pui un tatuaj temporar?

Poate ai cochetat cu ideea unui tatuaj. Poate te-ai gandit ca iti va sta bine cu asa ceva pe mana sau la picior, dar nu esti sigur ca vrei sa iti faci ceva „pentru totdeauna”. Avem o solutie pentru tine, pana te decizi sa iti faci un tatuaj permanent, si anume: tatuajul temporar.

Ce este tatuajul tamporar?

Trebuie sa stii ca un tatuaj temporar are aceleasi „efecte” ca unul permanent, in sensul ca iti va placea foarte mult si ai sa te simti minunat cu el. Este o forma speciala de arta a corpului si poti apela la ea ori de cate ori vrei sa te exprimi in acest mod. Diferenta dintre un tatuaj permanent si unul temporar este ca acesta din urma nu doare absolut deloc in momentul in care este aplicat, iar acest proces este semnificativ mai usor. In cazul in care te decizi sa treci numele iubitei pe brat, care acum este o „ex”, nu vei regreta faptul ca ai apelat la un tatuaj temporar si nu unul permanent.

tatuaj-temporar

Cum se aplica tatuajul temporar?

Daca te decizi ca vrei sa incerci un asemenea tatuaj si eu iti recomand sa faci asta, pentru ca e super fain, trebuie sa stii ca este un proces foarte simplu, care nu iti va da batai de cap. Oricine poate sa faca asta, asa ca, sa nu iti faci griji ca nu vei reusi!

  • Primul pas pe care trebuie sa il faci atunci cand vrei sa iti aplici tatuajul este sa dezlipesti folia de protectie cu care este prevazut.
  • Al doilea pas este, dupa ce te-ai hotarat asupra zonei in care vei purta noua „creatie”, sa cureti foarte bine pielea si sa o usuci. In cazul in care exista par, acesta trebuie indepartat pentru a fi sigur ca tatuajul se va lipi. Sub nicio forma nu trebuie sa folosesti creme sau uleiuri inainte de a aplica tatuajul! Iti garantez ca nu se va lipi sau, daca o va face, nu va sta prea mult pe pielea ta! Asa ca, atentie mare!
  • Urmatorul pas este sa lipesti tatauajul pe zona pe care ai ales-o, iar hartia care exista pe spatele tatuajului o vei uda din plin cu apa. Pentru asta, poti folosi fie un prosop, fie un burete de baie. Dupa aceasta etapa, mentine o presiune asupra tatuajului timp de un minut, insa sa ai grija sa nu apesi prea tare. De asemenea, cand tii apasat, sa ai grija sa nu se miste hartia care este deasupra. Dupa ce a trecut minutul, poti sa scoti hartia si „voila”! Ai un tatuaj bestial, asa cum ti-ai dorit!

tatuaje-temporareCat dureaza un tatuaj temporar?

Daca vrei sa stii cat poti sta cu noul tau tatuaj, atunci iti voi spune eu: pana la o saptamana! Dar sa stii ca, in tot acest timp, trebuie sa ai mare grija de el si aici la refer la hainele pe cate le porti. In cazul in care tatuajul este acoperit, el se va freca de materialul hainei tale si exista riscul sa se „strice”. Si cand faci dus trebuie sa ai grija! Nu freca zona cu buretele pentru ca vei risca sa ramai fara „desen”.

Cum se poate indeparta un tatuaj temporar?

Daca vrei sa scapi de noua ta achizitie sau vrei sa incerci altceva, sa stii ca poti face asta foarte usor. Nu uita faptul ca tatuajul tau este temporar si nu unul permanent. Dupa acele cateva zile de „viata” pe care il are un asemenea tatuaj, el se va duce…de la sine. Daca vrei sa scapi de el ceva mai devreme, poti face asta cu ajutorul unui prosop ud cu care sa freci zona respectiva. Si, gata! Nu mai ai tatuaj! Poti sa il aplici pe urmatorul!

Sper ca te-am convins sa incerci un tatuaj temporar! Nu numai ca este interesanta o asemenea achizitie, dar ai sa te simti unic si special. Deci, tot ceea ce tu poti face este sa te hotarasti asupra modelului care iti place cel mai mult!